În prezent se prestează servicii publice de bază (universale): alimentarea cu apă şi gaze naturale,  salubrizarea,  întreţinerea drumurilor, servicii culturale, asistenţă socială, aprovizionarea populaţiei (piaţa), intreţinerea spaţiilor verzi, cimitire, servicii administrative (ex.autorizări, licene etc.), iluminatul public, paza şi ordinea publică realizată şi prin intermediul serviciului Postului de Poliţie şi Gărzii populare.


Serviciile municipale de  gestionare a pieţii comunale, a oloiniţei comunale, morii DCU, apeductului comunal, băii comunale sunt atribuii ale Întreprinderii municipale „Prestservicii Nord" care mai deţin şi 26 ha pămînt arabil care este folosit în interesele comunităţii: roada colectată de pe această suprafaţă este realizată pentru amenajarea comunei, susţinerea categoriilor social-vulnerabile, grădiniţe, şcoli, organizarea diverselor activităţi etc.


Serviciul public de asistenţă socială - are ca scop identificarea şi soluţionarea problemelor sociale ale comunităţii prin realizarea de programe, activităţi şi servicii specializate de protejare a persoanelor cu probleme sociale, aflate în dificultate, care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace şi eforturi proprii un mod normal şi decent de viaţă, ocrotirea minorilor precum şi a oricăror persoane aflate în dificultate.

În comună sînt înregistrate 646 persoane  social-vulnerabile, inclusiv:


Invalizi de:

  • gr. I - 33.
  • gr. II - 134.
  • gr. III - 17.
  • Copii invalizi pînă la 16 ani - 10.
  • bătrîni solitari - 101
  • copii defavorizaţi - 200.
  • copii orfani - nu sînt.
  • familii cu mulţi copii - 21.
  • alte persoane defavorizate - 480.

În acest scop, în comună se administrează o cantină socială care deserveşte categoriile de persoane aflate in dificultate, activează doi lucrători sociali la domiciliu, unul la Centrul „Amic" şi un asitent social în cadrul primariei.


Aprovizionarea populaţiei se face prin intermediul pieţei comunale, care se organizează de două ori săptămîna (miercurea şi duminică) administrată de către ÎM „Prestservicii Nord".
 

Apa potabilă pentru localitate este furnizată de 828 fîntîni de mină, 2 izvoare naturale şi 4 fîntîni arteziene.. Apeductul comunal în sectoarele "Susu" şi "Pătreasca" ale satului se află în proces de reparaţie.

Deosebit de problematică este asigurarea cu apă a sectorului "Susu" (1377 locuitori), unde în timp de vară debitul de apă în fîntîni scade la minimum încît majoritatea fîntînilor nu pot fi utilizate. Populaţia  este nevoită să transporteze apă din alte zone ale satului.

De menţionat, că calitatea apei potabile în fîntînile de mină este de o calitate inferioară, conţinînd o concentraţie excesivă de nitraţi, săruri minerale, impurităţi de scurgere şi precipitaţii. O soluţie a acestei probleme ar fi reparaţia capitală la toate fîntînilor arteziene şi apeductului în toate sectoarele satului, precum şi reparaţia sistemului de canalizare.


Gazificarea în comună  este un proces în realizare. A fost construit gazoductul 7 km (conectarea la traseul  raional) şi 3,5 km traseul de presiune medie pentru gazificarea Liceului şi Gimnaziului Larga. Este necesar  de instalat încă 9 km traseu de presiune medie pentru a gazifica integral comuna.

Gazificarea comunei este gestionată de APL  în comun cu Asociaţia Utilizatorilor de Gaz „Larga Gaz" din comuna Larga care are înregistraţi  836 membri. Principalul obstacol în gazificarea comunei este costul foarte înalt de conectare a gospodăriilor individuale la traseul comunal.

Multe familii nu dispun de mijloacele necesare financiare pentru conectarea la gaz, ceea ce încetineşte considerabil procesul de gazificare a comunei.


Termoficarea  centralizată a spaţiului locativ din comună la moment nu este finisat. Pentru încălzire, gospodăriile individuale utilizează lemn şi cărbune. Cazangeriile pe gaze naturale funcţionează la Liceu şi Gimnaziu, Centrul de Sănătate, Centrul pentru copii „Amic" şi la o grădiniţă.

Concomitent cu gazificarea comunei va fi termoficat pe gaz spaţiul locativ funcţionînd în regim autonom. În perespectivă este necesar să fie gazificate celelalte 2 grădiniţe de copii, Primaria, Şcoala de muzică, Caminul Cultural , Centrul pentru tineret, Biserica.


În comuna Larga funcţionează 122 km de drumuri de importanţă locală, dintre care  12 km  de drumuri asfaltate, 7 km  de drumuri de importanţă republicană. Toate drumurile, necesită o reparaţie strigentă. Din lipsa de finanţe nu au fost reparate capital din  1985.



 

Acest proiect a fost finantat de catre