Larga, este unul din cele trei sate de la obîrşia Medvejei, atestat pentru prima dată în ziua de 19 iunie 1429 într-un document de danie din partea domnitorului Ţării Moldovei Alexandru cel Bun întărit lui Dan Uncleata.

Aşezări umane pe teritoriul comunei au fost atestate cu mult înainte de atestarea oficială a localităţii. Rezultatul investigaţiilor arhiologice confirmă existenţa în arealul comunei Larga, aşezări din epoca fierului timpuriu, aşezări monoculturale de tipul Cucuteni-Tripolie (mil. IV î.e.n.). În jurul satului se înalţă 20 de tumuluri, înmormîntări vechi din secolul III î.e.n.

În documentele domniei care se scrieau în limba slavonă, era numit Ţicoteni, iar băştinaşii îl cunoşteau sub denumirea de Şipoteni de pe moşia Larga, unde era Ştefan vătăman. Ca dovadă a existenţei seliştei Ţicoteni ne-o aduce sluga domnească Toma din Ţicoteni prin anii 1597-1611, unde apărea ca martor în satul Babin din acelaş ţinut Hotin.

Din 1739 există sub denumirea curentă împrumutată de la rîul Larga, confirmată printr-un document care atestă prezenţa în luna august a redultelor lîngă satul Larga a armatelor ruseşti, conduse de generalul-feldmareşalul Minih, de unde a pornit mai apoi să cucerească Iaşul.

Este înbucurător faptul  că seliştea este onorată în diferite perioade de diferite personalităţi cum ar fi trecerea în 1755 pe aici în drum spre Constantinopol a contelui Minijeci, ambasador polon în Turcia şi ambasadorului extraordinar şi plenipotenţial al maiestăţii sale împărătesc, trecînd de la Hotin spre capitala Moldovei.

Satul este observatorul războaelor ruso-turce din sec.XVIII, deoarece drumul principal spre Hotin mergea anume pe aici. În această perioadă majoritatea locuitorilor satului sau mai bine zis toţi locuitorii erau scutiţi de bir domnilor Moldovei, acest privelegiu îl posedau deoarece toţi afara feţilor bisericeşti erau călăraşi în slujba domnului. Ceiea ce e interesant şi îmbucurător pentru mine este faptul că călăraşii erau recrutaţi din rîndul boierilor şi slujitorimii, aceştea din urmă reprezentau clasa răzeşilor în Moldova şi pe cea a moşnenilor în Ţara Româbnească. Călăraşii aveau atribuţia de a păzi hotarele contra invaziilor tătăreşti şi să ducă corespondenţa la şi de la domnie.

Împroprietărirea ţăranilor din Larga cu pămînt s-a efectuat încet aproape pe tot întinsul deceniului opt. Cu toate că actul statutar a intrat în vigoare pe domeniul satului Larga la 27 septembrie 1870, iar contractul despre dăruirea pămîntului ţăranilor din Larga a fost confirmată de către şedinţa comisiei guberniale pentru problemele ţărăneşti în ziua de 14 aprilie 1872 totuşi observăm că în 1875 împroprietărirea nu e terminată, dovadă fiind acea grupă de 87 persoane care au depus cererea de cumpărare a pămîntului în conformitate cu «Regulamentul din14 iulie 1868».

Printre boierii proprietari ai ocinii Larga îi putem numi pe Sandu Feodosiu (proprietar între anii 1809-1831); Iorgu Catargiu (proprietar între anii 1831-1871);  Ioan Catargi fiul lui Iorgu şi Sofiei Catargi (a fost ca proprietar al moşiei Larga împreună cu tatăl său şi mama sa, iar în 1882, vinde moşia Larga boierului Nicolaie Crupenschi, fiind înglodat în datorii). Anume din 1882 pînă în 1921 proprietar la Larga au fost familia Crupenschi - Nicolaie şi fii săi Alexandru, Pavel şi Gheorghe.     

Împroprietărirea propriu-zisă s-a efectuat în 1921 pe cînd Basarabia se afla în componenţa statului unitar Român, iar Larga pe atunci avea statut de reşedinţă de comună şi făcea parte incontinuu din plasa Chelmeşti, în cadrul judeţului Hotin.

Jertfa lărgenilor în faza finală a celui de al doilea Război Mondial a fost mare. 555 de lărgeni au fost înrolaţi în Armata Roşie, dintre care 131 nu s-au mai întors la baştină.

În 1949 în satul Larga s-au format 4 colhozuri: "Suvorov " - preşedinte M. Corneev; "Ciapaiev - preşedinte M.Levandovschii; " Frunze " - preşedinte M. Savca; "Molotov " - preşedinte P. Borodachi; în cele patru sectoare ale satului respectiv: Patresca , Valea , Josu , Susu.

În primăvara 1951 , pe baza celor 2 colhozuri s-au format 2gospodării colective, iar în 1953 acestea s-au unit într-un colhoz unic "Grănicerul" ("Пограничник").

Începînd cu 1969 colhozul folosea pentru construcţiile capitale cîte 500 mii ruble anual , mai ales pentru clădirile de menire socio-culturale.

Din 1955 pînă în 1969 s-au asfaltat 12 km de şosea , în 1968 s-a dat în expluatare Casa de Cultură cu 800 locuri, cea mai frumoasă şi mai încăpătoare casă de cultură din raion, în 1969 - clădirea-tip cu 3 etaje a şcolii medii pentru 614 locuri,  spitalul de circumscripţie pentru 50 locuri, şcoala medie incompletă pentru 320 locuri.

În anii 1968-1971 s-au construit 4 grădiniţe pentru copii, casa de deservire în care pînă nu demult erau la dispoziţia sătenilor 11 feluri de servicii. Au fost construite: clădirea administrativă  cu 2 etaje, policlinică, complexul comercial.

În anii 80 a fost amenajat după toate cerinţele stadionul, s-a construit palatul sportiv, s-a amenajat extraordinat de frumos parcul de pe lîngă Casa de Cultură,  s-a început construcţia Casei Tineretului.

Economia satului era dezvoltată in doua direcţii: agricultura şi creşterea vitelor.